Mănăstirea Putna

Istoric

Mănăstirea Putna a fost prima mare ctitorie a lui Ștefan cel Mare, ridicată între 1466 și 1469, la scurt timp după urcarea sa pe tronul Moldovei. Biserica a fost sfințită în 1470, iar mănăstirea a devenit rapid unul dintre cele mai importante centre culturale și religioase ale Moldovei medievale, găzduind o școală de caligrafi și miniaturiști.

Ștefan cel Mare a ales Putna drept loc de veșnică odihnă pentru el și familia sa; aici sunt înmormântați domnitorul, mai multe dintre soțiile sale și câțiva dintre copiii săi. Din această cauză, poetul Mihai Eminescu a numit mănăstirea „Ierusalimul neamului românesc”, iar locul rămâne, până astăzi, unul dintre cele mai importante situri de pelerinaj din România.

Distrugeri și reconstrucții

De-a lungul secolelor, ansamblul a suferit mai multe incendii, cutremure și distrugeri parțiale. Biserica inițială a fost reconstruită substanțial în secolul al XVII-lea, în timpul domniei lui Vasile Lupu, forma actuală a bisericii datând în mare parte din această perioadă.

Particularități

Spre deosebire de Voroneț, Moldovița, Sucevița sau Humor, biserica de la Putna nu are pictură murală exterioară, motiv pentru care nu face parte din lista siturilor UNESCO „Bisericile pictate din nordul Moldovei”. În schimb, tezaurul și muzeul mănăstirii — broderii liturgice, manuscrise iluminate, obiecte de cult din secolele XV-XVI — sunt considerate printre cele mai valoroase din România.

În apropiere se află Schitul Sihăstria Putnei, ctitorit tot de Ștefan cel Mare, ascuns în pădure și ideal pentru o plimbare liniștită după vizitarea mănăstirii principale.